Lansarea colaborării dintre “U” Cluj și London Tailors

foto: Radu Fizesan | www.radufizesan.ro

„U” Cluj şi London Tailors – Eleganţă în sport Începând din acest sezon, Universitatea şi London Tailors au încheiat un parteneriat prin care fotbaliştii şi staff-ul tehnic vor purta la toate acţiunile oficiale costume special croite de celebrul brand de îmbrăcăminte. Eleganţa în sport devine, astfel, un deziderat pe care fotbaliştii îl vor promova şi în afara terenului, începând cu prima partidă oficială din noul sezon. Astfel, la meciurile de pe teren propriu, Vali Lemnaru, Robert Veselovksy şi ceilalţi „studenţi” se vor prezenta într-o nouă înfăţişare, marca London Tailors. „Acest parteneriat vine să confirme prestanţa pe care un club ca şi Universitatea Cluj trebuie să o aibă atât în teren, cât şi în afara lui. Universitatea Cluj este creaţia mediului academic, iar imaginea tuturor din acest club trebuie să se încadreze în rigorile stabilite încă de la începuturi. London Tailors este un brand care aduce exact ceea ce ne dorim: eleganţă, prestanţă şi calitate”, a spus Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii Cluj. „Pentru London Tailors, parteneriatul cu echipa de suflet a clujenilor vine ca o urmare firească a obiectivelor propuse pentru acest an. Apreciem efortul pe care aceşti jucători îl depun pentru a obţine rezultate, dar şi pentru a-şi face mândri suporterii. Dedicarea e, de altfel, una dintre valorile intriseci ale brandului London Tailors. A fost o plăcere pentru noi să croim costumul oficial al „U” Cluj”, a declarat Adrian Boană, general manager al London Tailors. https://www.youtube.com/watch?v=Ofoo0V5qt14